|
|
|
 |

In cadrul strategiei sale de dezvoltare pe termen lung, managementul societăţii a decis în anul 2006 că adoptarea şi implementarea unui sistem de management al calităţii, conform referenţialului SR EN ISO 9001:2001 a devenit o necesitate |
Aplicarea acestui sistem creează managementului de la cel mai înalt nivel instrumentele necesare pentru o mai bună ţinere sub control a proceselor desfăşurate în cadrul societăţii şi luării celor mai bune decizii bazate pe necesităţi şi prin intermediul căruia societatea garantează clienţilor realizarea cerinţelor şi exigenţelor lor, în deplin respect faţă de cerinţele legale şi de reglementare, în condiţii de eficienţă şi calitate deosebită.
|

Cerinţele sistemului de management al calităţii urmăresc atingerea următoarelor scopuri:
Asigurarea capabilităţii societăţii de a furniza servicii care să satisfacă cerinţele clienţilor, cu respectarea cerinţelor legale şi de reglementare aplicabile;
-
Creşterea satisfacţiei clientului prin furnizarea de servicii care îndeplinesc şi depăşesc aşteptările sale, asigurată prin îmbunătăţirea continuă a sistemului;
-
Comunicarea şi conştientizarea personalului societăţii referitor la politica şi obiectivele calităţii stabilite de managementul la cel mai înalt nivel;
-
Asigurarea eficienţei şi eficacităţii serviciului de proiectare desfăşurat de societate.
|
|
|
|
 |